miercuri, 14 martie 2012

Declaraţia 112 se depune obligatoriu on-line


COMUNICAT DE PRRESĂ
Aducem la cunostinţa contribuabililor faptul că declaraţiile 112 privind impozitul pe salarii şi contribuţii se depun obligatoriu on-line

De asemenea, se pot depune on-line următoarele declaraţii: D100, D300, D390, D394, D710, situaţiile financiare anuale (bilanţurile).

Termenul pentru întocmirea şi depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare anuale este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 30 mai 2011 pentru societăţi comerciale, societăţi / companii naţionale, regii autonome, institute naţionale de cercetare-dezvoltare. Pentru celelalte persoane juridice termenul de depunere este de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.

Toate tipurile de situaţii financiare şi raportările anuale se depun numai pe noile versiuni ale programelor de asistenţă, în format PDF cu fişier xml ataşat, cu anexele în fişier de tip „zip” semnate şi scanate. Contribuabilii care nu au un certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor vor depune la ghişeul organelor fiscale, pe suport CD, formularele de bilanţ în forma prezentată mai sus, împreună cu rezumatul declaraţiei (prima pagină) listat, semnat şi ştampilat.

În vederea desfăşurării în condiţii optime a operaţiunilor de preluare/depunere a situaţiilor financiare - respectiv evitarea aglomeraţiei la ghisee, DGFP Cluj recomandă contribuabililor să utilizeze metoda depunerii on-line. 

Pentru perioadele de raportare anterioare anului 2011, formularele vor putea fi depuse doar la ghişeu, în vechile formate de raportare.

Pentru nedepunerea, potrivit legii, a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a raportărilor contabile, organele fiscale vor aplica amenzi de la 2000 la 5000 lei, iar pentru nedepunerea declaratiilor fiscale, amenzi de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, si de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice.

 
DIRECTOR EXECUTIV 
Mihai Costin

DIRECTOR EXECUTIV ADJ.
Alin Cristian Jude